Implantul penian
Tratamentul disfuncţiei erectile constă în tratarea cauzei care a determinat-o (atunci când este posibil) sau îndepărtarea temporară sau definitivă a efectelor produse de cauze care nu pot fi tratate sau nu sunt cunoscute.
Disfuncţia erectilă de cauză psihogena beneficiază de psihoterapie.
În cazul disfuncţiilor erectile organice se tratează bolile care le produc sau, atunci când acest lucru nu este posibil, tratamentul se adresează efectelor pe care acestea le determină la nivelul vaselor penisului.
Tatamentul cauzal este posibil în puţine cazuri de disfuncţie erectilă organică astfel încât majoritatea tratamentelor actuale se axează fie pe restabilirea temporară a funcţiei vaselor sanguine la nivelul penisului cu ajutorul medicamentelor sau a dispozitivelor cu vid, fie,atunci când acestea sunt ineficiente, prin introducerea cu ajutorul unor procedee chirurgicale a implantului penian (protezei peniene) care permite obţinerea unei erecţii asemănătoare cu cea naturală ori de câte ori pacientul doreşte acest lucru fiind o soluţie permanentă.
Implanturile peniene constau în doi cilindrii separaţi fabricaţi din material sintetic biocompatibil, care se introduc câte unul în interiorul celor doi corpi cavernoşi printr-o incizie efectuata la baza penisului.
În funcţie de modalitatea prin care se obţine erecţia există două tipuri de implanturi peniene: implantul penian semirigid şi implantul penian extensibil.
În țara noastră sunt accesibile în prezent implantul penian semirigid AMS Spectra™ și implanturile extensibile AMS Ambicor™ cu două piese (2 cilindrii şi pompă) şi AMS 700™ cu trei piese (2cilindrii, rezervor și pompă) comercializate în Romania de catre reprezentanța AMS (American Medical Sistem).
Implantul penian semirigid AMS Spectra™
Fig 1a: Cei doi cilindri în poziţie de erecţie
Fig 1b: Cei doi cilindri în poziţie de repaus
Proteza AMS Spectra® implantată: Penisul în poziţie de erecţie
Proteza AMS Spectra® implantată: Penisul în poziţie de repaus
Video 1: Manevrarea implantului
În acest tip de implant cei doi cilindrii conţin un sistem de conuri suprapuse, unite printr-un arc metalic, sistem învelit la exterior de o menbrană din silicon. Pentru contactul sexual penisul este îndreptat cu mâna în poziţie de erecţie, devine rigid în axul longitudinal, menținându-se astfel pe toată durata actului sexual, după care penisul poate fi îndoit cu mâna pe scrot sau pe abdomen.
Avantajele acestui tip de implant:
- sunt ușor de manevrat, penisul fiind așezat cu mâna în poziția dreaptă pentru realizarea erecției necesară contactului sexual sau în poziție curbă, pe abdomen, între contactele sexuale;
- au o durată lungă de funcționare;
- costurile sunt accesibile.
Dezavantajele acestuia:
- poziţia de repaus nu este similară cu cea naturală;
- nu permit efectuarea unor eventuale explorări endoscopice transuretrale;
- nu se recomandă pacienţilor imobilizaţi în scaun cu rotile.
Implanturile peniene extensibile
Implantul AMS Ambicor® cu două componente (2 cilindri şi pompă)
Fig 4: Proteza peniană AMS Ambicor™
Proteza AMS Ambicor® implantată: Penisul în poziţie de erecţie
Proteza AMS Ambicor® implantată: Penisul în poziţie de repaus
Video 2: Manevrarea implantului
În acest tip de implant penian cilindrii introduşi în corpii cavernoşi sunt goi în interior având, în prelungirea capetelor care se introduc în rădacinile corpilor cavernoşi, rezervoarele cu ser fiziologic. Atunci când se doreşte punerea în poziţie de erecţie a penisului, se transferă serul fiziologic din rezervoare în interiorul cilindrilor, cu ajutorul unei pompiţe introdusă în scrot. Revenirea în poziţie de repaus se face manual prin îndoirea penisului în jos timp de 6-10 secunde, manevră care determină trecerea serului fiziologic din interiorul cilindrilor în rezervoare.
Avantajele acestui tip de implant:
- starea de repaus este apropiată de cea naturală;
- deoarece rezervorul cu ser fiziologic este situat în prelungirea cilindrilor, proteza poate fi implantată şi în cazurile în care spaţiul anatomic dintre peretele abdominal (Retzius) a fost modificat în urma unor operaţii anterioare;
- permite efectuarea unor eventuale explorări endoscopice transuretrale.
Dezavantajele acestui tip de implant:
- necesită un anumit grad de manualitate pentru aducerea implantului în poziţie de erecţie sau de repaus.
Implantul AMS 700™ cu trei componenete ( 2 cilindri, pompă şi rezervor)
Fig. 7: Proteza peniană AMS 700™
Proteza AMS 700® implantată: Penisul în poziţie de erecţie
Proteza AMS 700® implantată: Penisul în poziţie de repaus
Video 3: Manevrarea implantului
În acest tip de implant cei doi cilindri introduși în penis sunt goi în interior.Atunci când pacientul dorește să aibă penisul în erecție umple cei doi cilindrii din penis cu serul fiziologic aflat intr-un rezervor situat în spatele peretelui abdominal, prin apăsarea bulbului unei pompițe situata sub peretele scrotal. După contactul sexual pacientul poate goli cei doi cilindrii din penis (și implicit înmuierea penisului) prin apăsarea unui buton al pompiței care duce la transferarea serului înapoi în rezervorul din spatele peretelui abdominal.
Avantajele acestui tip de implant:
- în poziţia de repaus penisul este complet moale;
- obţinerea stării de erecţie a penisului sau a stării de repaus doar prin apăsarea celor două componenete ale pompiţei (bulbul respectiv butonul);
- permite efectuarea unor eventuale explorări endoscopice transuretrale.
Dezavantajele acestui tip de implant:
- necesită un anumit grad de manualitate pentru manevrarea implantului.
În toate tipurile de implant se păstrează perfect sensibilitatea penisului,orgasmul și ejacularea iar singura urmă a introducerii implantului în interiorul penisului este o incizie fină între penis și scrot, astfel că singura persoană care știe de existența implantului este doar pacientul.
Implanturile sunt garantate pe viață astfel că în cazul foarte rar a unor defecțiuni ale implantului, schimbarea întregului implant, sau doar a unei componente, este gratuită.
Implantarea protezelor peniene le fac la Spitalul MEDAS sau la Life Memorial Hospital, ambele situate în București.
Înainte de operație sunt necesare:
- examenul clinic (anamneza și examenul local);
- ecografia peniană Doppler după injectare de Caverject 20 micrograme;
- prezentarea mostrelor celor trei tipuri de proteze şi alegerea împreună a tipului de implant adecvat;
- analize bioumorale;
- examen preanestezic.
Operația o facem în ziua internării iar spitalizarea este de 2 zile.
Activitatea sexuală poate fi începută după 6 săptămani.
Toate controalele postoperatorii sunt gratuite.
EVENIMENTE
-
7th International Meeting On Reconstructive Urology (IMORU VII)
Acest eveniment ştiinţific medical, reprezintă un moment de referinţă privind ch... -
Conferinţa Naţională MedLife
A fost prima Conferinţă Naţională organizată de MedLife , cea mai mare reţea de ... -
Second International Pedatric urology Workshop – Hypospadias repair,Clinic for Pediatric Surgery and Orthopedics
În perioada 12-13 Septembrie au avut loc lucrările celui de al 3-lea Congr...