Congresul Asociatiei Americane de Urologie

25-30 aprilie 2009, Chicago

În perioada 25-30 aprilie avut loc la Chicago, Congresul Asociatiei Americane de Urologie. Cu aceasta ocazie am participat la o serie de lucrari dezbateri şi cursuri care au avut ca subiect reconstrucţia uretrei la barbat (uretroplastiile).

25 Aprilie

Sesiune plenara:

Prof. Laurence Baskin, expert în dezvoltarea organelor genitale şi chirurgie reconstructivă urologică, a prezentat aspecte actuale privind studiile care se fac pentru determinarea cauzelor hipospadiasului si posibila prevenire a acestei malformaţii a penisului.

Sesiunea de Postere:

Traumatismele si chirurgia reconstructivă urologică.

Cele mai importante lucrari legate de chirurgia uretrei au fost:

  • Uretroplastia cu mucoasă bucală fixată dorsal pentru uretroplastiile peniene distale-modificarea tehnicii Barbagli (Pfaizgraf DP, Riechard S, Dahlem R, Fish M, Hamburg, Germania)
  • Evoluţia diferitelor opţiuni de uretroplastii pentru stricturile care se intind pe intreaga uretră anterioară ( Andrich DE, Mundy AR, Londra, Anglia)
  • Evaluarea complicatiilor tardive si a satisfactiei la 300 pacienţi la care s-a făcut uretroplastie ce grefă din mucoasa unui singur obraz folosind tehnica standard, într-un centru de referinţă (Barbagli G. & Co, Arezzo, Italia)
  • Reconstrucţia uretrei bulbare: este utilă folosirea ecografiei pentru planificarea operaţiei? ( Davies TO, McCammon KA, Jordan GH, Norfolk, SUA)
  • Tratamentul complicaţiilor la adult,după hipospadias operat in copilărie (Myers JB, McAninch JW, San Francisco, SUA)
  • Uretroplastia în mai mulţi timpi cu grefă din mucoasa bucală: analiza complicaţiilor şi a ratei de succes (Mceiejewski CC, Rourke KF, Edmonton, Canada)
  • Reconstrucţia uretrei membranoase rupte după fractură de bazin (Andrich DE, Mundy AR, Londra, Anglia)

26 Aprilie

Lucrarile Societaţii Americane a Chirurgilor implicaţi în Chirurgia Reconstructivă Genitourinară, avându-l ca preşedinte pe Prof. Guido Barbagli.

Subiectele abordate au fost:

  • Opţiunile de uretroplastie în tratamentul stricturilor uretrei anterioare la adult (Prof. Jack W McAninch)
  • Complicatiile dupa operatii pentru hipospadias la adult: punctual de vedere al urologului pediatru (Prof. Gianantonio Manzoni ) si al urologului pentru adulti (Prof. Sava Perovic)
  • Uretroplastiile la nivelul uretrei bulbare : sectionarea sau nu a uretrei bulbare (Prof. Kenneth W. Angermeier)
  • Uretroplastiile la nivelul uretrei posterioare: sunt sau nu influentate de lungimea penisului (Prof Anthoni R Mundy, Prof George D Webster, Prof. Mamdouh M Koraitim, Prof. Sanjay B Kulkarni)

27 Aprilie

Curs:

  • Tehnici operatorii pentru hipospadias.Concepte şi controverse (Prof. Laurence S Baskin şi Prof. Warren T Snodgrass)

29 Aprilie

Sesiune plenara:

Subiectele privind chirurgia uretrei la barbat:

  • Conceptele actuale si direcţiile viitoare în reconstrucţia uretrei (Prof. Christopher Chapple)
  • Utilizarea grefei din mucoasa bucală pentru uretroplastii (Prof. Allen Morey, Prof. Anthony R Mundy, Prof. Guido Barbagli)

Curs:

  • Luarea deciziilor in chirurgia stricturilor uretrale (Prof. Gerald H Jordan şi Prof.Anthony R Mundy)

McCormick Place West, locul de desfasurare al lucrarilor Al doilea loc de desfasurare Deschiderea lucrarilor Participanti